Rasaritul de soare sambata 10 noiembrie, ora 7.05.
Pana la urma am facut
sambata dimineata un jam-session cu rasaritul de soare.
Locul ales: Parcul Carol,
din Dealul Filaretului, sus la flacara nestinsa a eroilor neamului.
Vineri am verificat starea
vremii pe internet: intre orele 7-11 soare cu nori. Asta e, mi-am zis. Merg
la risc. Norii chiar dau personalitate luminii, o pun in valoare, dezvaluie
culori si
profunzimi.
Prin urmare, pun ceasul sa
sune la 5 dimineata, ora la care ma trezesc cu drag doar in vacante sau la
ocazii speciale. Am schimbat jungle-ul din “Tibetan bowls” cu “Short ring” , sa
fie mai ritmat, mai …alert. Pe la 5.45 am pasit curajoasa, cu dreptul, jos din
pat.
Afara, intuneric, fireste.
Felinarele aprinse din strada reflectau un cer laptos. Nu-ti dai seama. O fi
plin de nori…o fi doar o faza…? Toate sunt in schimbare. Abia cand se face
lumina stii cum stai de fapt.
A urmat rutina zilnica de
dimineata, varianta “scurtatura scurtaturii”, adica bucatarie, pus de ceai,
deschis radio –rock suuuper!!, baie, rugaciune, consacrari pe scurt pe scurt
repede-repede, baut ceai pe fuga, sarit in primii blugi (sa fie comozi, dar sa
tina si cald) pulover gros, ca dimineata e frigut, caciulita… fularaaaruuuul.
A!! Machiat-sumar, de dataa asta. N-am ce sa fac…a intrat in rutina de prea
multa vreme ca sa-l mai scot, desi as economisi timp uneori…Of si da…alta
gentuta, de umar unde sa pun doar abonamentul de tramvai, cartea de identitate
si ceva bani, in caz ca vreau sa cumpar la intoarcere. Poate un alt ceai, un
covrig, alea alea.
Ies din casa glorios, la
6.20, ora la care trebuia sa fiu in statie. Nu-i nimic,. E timp. Tramvaiul ma
ajuta si vine foarte repede, chiar si sambata!!! (ce-i drept asta apreciez foarte
mult : dimineata vin tramvaiele la doua minute, maxim cinci).
Cata lume totusi, la 6.30 in
tramvai!!! Se vede ca suntem in Bucuresti. Bine ca a trecut vremea cand lucram
si sambata!
Urc si la 6.45 cobor deja la
statia “11 iunie”, in fata Bisericii Sf Nicolae, peste drum de Mitropolie. Si
acum intrebare: practic, de unde rasare soarele? De la rasarit, fireste. Care
este rasaritul? Pai rasaritul este, dupa cum stiu eu in directia in care este
asezata crucea de pe turla bisericii. Stanga si perpendicular pe strada care
duce direct in parc. Sa tin minte.
Intre timp, s-a mai luminat.
Am o stare de buna dispozie. Norii nu mai par atat de multi si compacti. O iau vioi pe strada (11 iunie) . E o strada
frumoasa, cu case, cu Centrul cultural “Nicolae Balcescu” pe stanga, cu Muzeul
de arta "Ligia și Pompiliu
Macovei" (inca nu am intrat, dar as vrea cat de curand), Club “Fabrica”.
Traversez atentaaaaaaa pe la trecerea de pietoni din dreapta. Soferii nu
schiteaza nicioadata ca ar vrea macar sa incetineasca in zona asta…aas ca
trebuie sa fiu pe faza!! Gata, am trecut cu bine si de data asta. De departe se
aud clopotele bisericii. E deja ora 7.
Iar eu sunt deja la intrarea in parc.
Dupa “Fantana cu zodii”, vad intredeschis garduletul de metal alb, de la
intrarea in parc. E foarte bine. Pot intra.
Uaaaaauuuu! Parcul. Parcul unde vin de obicei vara, sa “rulez” pe
roller-blade (pe aleea Muzeului Tehnic) este acum golit de oameni, cum nu l-am
vazut niciodata.
Cat e de frumos, curat si colorat in rosu, galben, verde, aramiu! O
liniste mare, armonioasa peste care se suprapune corul de pasari traversand
grabite cerul: ciori grav croncanitoare insotite alert de ciripituri vioaie
subtiri.
Parcurg destul de repede laaarga alee principala si ajung la scari-pod.
La stanga si la dreapta, asistate de copacii colorati, plutesc misterios
ratele, deasupra oglinzii inca cenusii a lacului. Doi caini latra undeva in
stanga si se fugaresc, dinamizand atmosfera.
Deja e trecut de 7.05. E 7.06! Buuuun. Urc scarile spre flacara: Norii
incep sa se mai imprastie, poate ca un semn de curtoazie pentru o vizita
inedita…Ajung la flacara. Monumentul “Ostasului necunoscut” mi se arata
impunator, in fata, ca un imens altar. In stanga sus, cum stau cu fata spre el,
podoaba de pret sta luna noua, alb argintata. Pe mausoleu, doua-trei pasari vin
–pleaca, vin-pleaca…
Afirm: sufletul meu rasare in Dumnezeu si se contopeste cu Dumnezeu acum
si mereu.
Flacara nestinsa a credintei in Dumnezeu dainuieste mereu in mine.
Binecuvantat fii Dumnezeule Tata ceresc in Sufletul neamului romanesc, acum si
in veci. Amin! Amin! Amin!.
Alte cateva alegeri si binecuvantari. Un rasarit de soare e mereu un
punct de referinta, pe care poti sprijini o intreaga existenta. Si mai e si
secventa de 1011 (111- “este ca lumina albă a unui bec electric. înseamnă că universul tocmai
v-a înregistrat gândurile şi le transformă în realitate”–Doreen Virtue,
“Vindecarea cu ingeri”).
Rasaritul de soare isi vede de ale lui. Cum asteptam, din stanga norii
au inceput sa fie trandafirii. Daaaaa! Inseamna ca m-am orientat bine dupa crucea
bisericii. Apoi valuri groase cenusii de nori au inceput sa fuga odata cu
pasarile spre sud descoperind pestisori auriti de puf alb plutind pe azurul
cerului.
Afirm: toate neputintele sufletului si trupului meu, ale intregii mele fiinte, toata zgura trairilor mele
inferioare se duce in lumina odata cu norii.
In mine ramane doar Dumnezeu, soarele Iubirii,
binelui, luminii, armoniei, bucuriei.
Ma uit de jur imprejur. De sus, de la mausoleu vad parcul si cerul
contopindu-se intr-o panorama larga. Sufletul meu parca expansioneaza.
Sus, se formeaza ca o aureola: amestec
de nori luminati cu praf de soare, fasii de cer senin…multa multa culoare si
pace.
Doamne, ce bine sunt aici, in raiul Tau, in raiul meu, Doamne!
E un pic frigut, dar sunt fericita. Un jandarm si paznicul parcului urca
scarile. Pe dreapta, pe iarba, jos, o doamna in varsta cu pardesiu alb
supravegheaza linistita jocul cainelui ei.
“Binecuvantati animalele si copii” (film, 1971).
In cinci cinci minute se schimba garda. Patru baieti tineri, cam la
18-19 ani, imbracati in costume se saluta, isi strang mainile si noua garda
pleaca in chioscurile amenajate in stanga si in dreapta flacarii. Ma gandesc ca
s-a facut deja 7.30. Asa este. Mai stau 5-6 minute si plec.
In fata s-a deschis ca o floare minunata, o noua zi.
Complet dezvaluite si animate , rate, lisite, albastrosi si pescarusi
traverseaza acum lacul.
Pleocs-pleosc-pleosc!!!! O escadrila
de 3 rate cu cap verde smarald au amerizat in forta. Hahaha. Sfanta Treime, zic. Multumesc, Doamne!
Paaaaaai…mai
fac! M-am hotarat. Am si un plan deja: sa vad multe rasarituri de soare in
Bucuresti. Fac si un top. Deja mi-au mai venit cateva idei, deja ma simt
extraordinar de bine. Sunt om om fericit. Cu un rasarit de soare de
neuitat. De toamna, foarte viu colorat.
