marți, 26 iulie 2011
marți, 12 iulie 2011
Curcubeu
"Azi sunt indragostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat si suna Oglinzile ritmandu-si-le-n dans, Si brazii mei vuiesc fara furtuna Intr-un ametitor, sonor balans, In vii vibreaza struguri stravezii —Cristalurile cantecelor grele —Si stropi scaparatori de melodii Ca roua nasc in ierburile mele. Eu curg intreg in acest cantec sfant; Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sant." - Nicolae Labis
luni, 11 iulie 2011
DOR DE MARE
E aici, in mine, e acasa. “Vulevo al Sur”-ul meu constant.
Nu m-am nascut la mare. Ci la apa curgatoare, dar anii in care am crescut cu marea langa mine,au facut sa-mi intre in suflet, in sange, in fiecare particula a fiintei. E o fiinta vie.
Ani buni , de cand m-am mutat in Bucuresti, mi-era dor de Mare.
Simteam din tren cand ma apropiam de casa. Se schimba aerul. Se simtea briza.
Apoi, in sfarsit, am inteles si am mutat toate Acasele intr-o singura Acasa, pe care o port cu mine.
Pentru ca omul sfinteste locul.
Si oriunde merg, sunt Acasa, Marea e cu mine. In toate tarile, aici si oriunde.
Vesela, trista, patimasa, calma, jucausa, rece, calda, neagra, verde, albastra, involburata, limpede, iarna, vara, oricand e aici.
Sunt nori pe cerul bleumarin si soarele vine indirect, albind cladirile din jur.
Antene lucesc straniu in soare, ca niste catarge.
Deja sunt pe plaja, nisipul e bej argintiu , marea fierbe mocnit, bate vantul plimband fierbinteala soarelui de vara. Spuma valurilor devine strigator de alba pe cerul pregatit de furtuna.
Talpile ma grabesc si as fugi. Inca nu alerg, dar ma grabesc fara pricina. Si merg mai repede si mai repede. Si mai repede.
Nisipul incepe sa se inalte in fuioare subtri, mi se amesteca in par. Se intuneca si mai mult.
Sigur o sa inceapa sa ploua curand. Dar vantul imi goleste mintea de ganduri.
Acum aproape ca fug, simt ca imi ard privirile, as vrea sa cuprind tot albul si tot albastrul si tot argintiul. Lichefiate, vor curge in amintirile mele, pe care in timp le voi scoate ca pe lingourile de aur depozitate in seifuri secrete, numai de mine stiute.
Ploua. Rapid, cu forta. Raman fascinata pe loc. Salbaticiunea din mine se opreste o clipa nehotarata.
As intra in mare. Valuri mari s-ar izbi de nelinistea mea si m-ar prinde in hora cu alge si scoici. Stau ploaie. E ud totul. Si eu. Ploaia incepe sa fie mai rece. Nu ma misc. Sa-mi spele fierbinteala tamplelor . Mai stau. Nu gandesc. Din ce stiam ca sunt, acum s-a dizolvat tot in furtuna.
Brusc, ma intorc. Undeva, o ramasita de gand-ca o ancora veche, ma indeamna spre un refugiu.
Ajung nedumerita langa prima cladire acoperita, intrand in ceva aproape ireal, dintr-o traire atat de vie.
Sunt departe, incerc sa spun ceva primului venit din refugiu si mi se pare curios ca vorbesc. Omul se uita lung la mine si nu stiu de ce. Ma asez undeva spre fereastra si imi arde privirea. Raman asa o vreme, topind furtuna, nisipul si marea in mine.
Mai trece o vreme. Stau anesteziata, sprijinind un pervaz ud. Ma uit ca din afara la mine si un zambet mi se agata de buze, stengar.
Banuiam, dar acum stiu: comori fara de asemuire mi se ingramadesc in suflet, domolind flacara din mine, transformand totul in sarbatoare.
In cateva clipe, ploaia s-a scurs, inghitita de nisip si de mare. Sulite subtiri, aurite, strapung norii si cerul. E iar pace. E vara…Se aude un zumzet ….
Pe mare, cativa pescarusi insotesc o minge multicolora care ba vine ba pleaca dinspre si in larg.
Ceva se pune din nou in miscare.
Un peisaj, un gand, o vacanta, poate un nou dor de Mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)